Taberele de odihnă pentru copii vor funcționa după reguli noi din 2027. Care sunt cele mai importante modificări

Noi reguli pentru taberele de odihnă din Republica Moldova. Copiii cu dizabilități vor trebui să aibă acces la condiții adaptate, iar fotografierea și filmarea minorilor vor fi permise doar cu acordul părinților. Noul regulament va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027.

Potrivit noilor prevederi, taberele vor trebui să respecte cerințe actualizate privind siguranța, protecția și incluziunea copiilor. Acestea vor fi obligate să asigure condiții adecvate de acces pentru copiii cu dizabilități, astfel încât aceștia să poată participa în siguranță la activități.

Totodată, angajații taberelor vor fi instruiți în domeniul protecției copilului și al gestionării situațiilor de risc. Regulamentul prevede și că fotografierea, filmarea sau publicarea imaginilor în care copiii pot fi identificați va fi permisă doar cu respectarea legislației și cu acordul prealabil al părinților sau reprezentanților legali.

Taberele cu sejur de zi, care funcționează fără cazare peste noapte, vor putea primi copii cu vârste între 7 și 13 ani, iar în taberele de odihnă vor putea merge copiii cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani.

Documentul reglementează și repartizarea biletelor finanțate din bani publici. Printre cei care vor putea beneficia de bilete gratuite sau cu înlesniri se numără copiii aflați în dificultate, cei rămași fără ocrotire părintească, copiii din familii numeroase, copiii cu dizabilități și însoțitorii acestora, copiii refugiați sau beneficiari de protecție temporară, copiii de etnie romă, precum și elevii cu rezultate deosebite la studii sau olimpiade.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA