Rezultatul referendumului privind introducerea în Constituție a prevederilor privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este unul foarte bun în contextul vulnerabilității statului moldovenesc la propaganda anti-UE și la influențarea votului de către Rusia prin corupție electorală. Opinia aparține lui Valeriu Pașa, președintele Comunității „Watchdog.md” și a fost exprimată în cadrul unui interviu realizat în contextul campaniei de informare „Europa de lângă noi”, lansate de posturile ONE TV și STAR TV.
În opinia expertului, numărul cetățenilor moldoveni care susțin aderare la UE este mult mai mare decât numărul celor care au votat „DA” la referendumul constituțional, însă au fost induși în eroare de întrebarea formulată întortocheat din buletinul de vot.
„În primul rând este o victorie, în momentul în care este respectat termenul legal este fapt împlinit, va fi introdus în Constituție, subiectul este închis. Mai mult ca atât, nici nu e cazul să punem semn de egalitate între procentul celor care au votat DA la referendum și a celor care își doresc aderarea la Uniunea Europeană. Nu este egal, s-a văzut și din sondaj o discrepanță. Însă, îngrijorarea vine din faptul că acest rezultat sau cifrele au fost puternic influențate de o fraudă masivă, absolut vizibilă”.
Președintele Comunității „Watchdog.md” susține că alegătorii care au fost plătiți să voteze NU la referendum au fost plătiți și să voteze pentru unul dintre candidații Rusiei la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, iar aceasta demonstrează cât de vulnerabilă este democrația noastră.
„Asta e marea îngrijorare, cât de protejată este democrația noastră, procesul nostru electoral de un astfel de fenomen. Și acest vot vândut nu prea îl prinzi în sondaje. N-ai cum, am văzut un anumit fenomen mai aproape de ziua votului, când s-au dus spre indeciși multă lume, au fost anumite aspecte. Și acest fenomen al coruperii electorale vizează oameni care fie sunt mai indeciși, dar foarte des oameni care nici la alegeri nu prea veneau. Prezența foarte ridicat în multe zone ale țării raportată la un procent destul de scăzut de vot pro UE arată că i-au scos, i-au mobilizat pe cei care poate prima dată în viață au votat”.
În același timp, expertul Valeriu Pașa consideră că autoritățile, partidele și societatea civilă care promovează vectorul european trebuie să comunice cât mai simplu despre integrarea europeană, pentru a putea face față valului de dezinformare și a propagandei anti-UE.
„S-a vorbit foarte mult despre integrarea în UE. Oamenii susțin integrarea în UE, dar nu s-a făcut o legătură clară între referendum și integrare în UE. Însă cei care au manipulat au încercat să explice că acest referendum este despre altceva, că este referendum despre Maia Sandu sau despre pierderea neutralității sau multe altele. A fost o campanie masivă atât de discreditare a referendumului, cât și a integrării europene. Campania de informare a fost defocusată, recunosc și noi am avut anumite scăpări. Trebuia să vorbim mai simplu, încă mai simplu. Să spunem foarte clar ce înseamnă acest referendum, dacă votezi Da ești pentru integrarea în Uniunea Europeană, dacă votezi nu ești împotriva integrării în Uniunea Europeană, atât de simplu”.
Valeriu Pașa consideră că fraudele electorale prin cumpărarea voturilor la referendum și la primul tur al alegerilor prezidențiale au fost posibile și din cauza că justiția a sabotat tragerea la răspundere a membrilor grupării criminale ȘOR implicați în schemele de corupție electorală și finanțare ilegală a concurenților electorali.
„Deturnarea cursului Republicii Moldova, din păcate, nu depinde de starea economiei și de starea infrastructurii, dar de instituțiile pe care le avem și condiționări cu o reformă unu cu regândirea reformei în justiție. Ea trebuie regândită totalmente. Abordarea care a fost până acum, eu nu zic că trebuie abandonat tot ce se face, dar anumite lucruri trebuie regândite pentru a aduce rezultate mai rapid, pentru a nu-i mai avea pe toți cei din justiție, cumva constrânși să fie pe altă baricadă, una politică. Atunci când justiția este împotriva guvernării, justiția face politică, să fim sinceri. Și vedem acest sabotaj pe cazurile de corupere electorală”.
În același timp, președintele Comunității „Watchdog.md” este de părerea că prin rezultatul referendumului a fost transmis mesajul că mobilizarea alegătorilor pro-europeni poate depăși operațiunea forțelor ostile Republicii Moldova de cumpărare a voturilor, ceea ce a și fost salutat de liderii din Uniunea Europeană și din SUA, unde este respectat votul majorității.
„O Moldovă aflată atât de mult sub presiune ,atât de vulnerabilă la propaganda rusă, fără instituții de stat puternice, însăși faptul că au fost peste 50 %, dar la ei nu există, așa că 60 sau că e 50,04. Cineva aducea un exemplu foarte bun: în anul 1992, când s-a a fost creată Uniunea Europeană prin reorganizarea Comunității Economice, Franța ca să adere la Tratatul acesta de constituire a Uniunii Europene, a decis să facă referendum. Era o dezbatere în societatea franceză. Și acel referendum a recut cu 51 de procente. Adică însăși constituirea Uniunii Europene, așa cum o știm noi a depins de un referendum care tot cu 51 de procente în trecut”.
Acest material jurnalistic este realizat în cadrul proiectului „Promovarea avantajelor aderării Moldovei la UE prin exemplul experienței României”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material jurnalistic nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.