Va fi creat un tribunal pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat în acest sens un acord cu Consiliul Europei. Astfel, instituția creată ar urma să îi judece pe cei responsabili de „crima de agresiune împotriva Ucrainei”, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Toți criminalii de război trebuie să știe că se va face dreptate, iar asta include Rusia”, a declarat Zelenski.
„Semnarea acordului este o etapă decisivă spre înființarea unui tribunal special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei”, a adăugat Alain Berset, președintele Consiliului Europei.
Din componența tribunalului ar urma să facă parte 15 judectări, din diferite țări. Aceștia vor fi selectați de un comitet de conducere și numiți pentru mandate unice de trei până la nouă ani.