Vulcan Indonezia
Sursa: cnn.com

Un vulcan indonezian a erupt pentru a doua oară în puțin peste o lună

Vulcanul indonezian Marapi a erupt pentru a doua oară în ultimele săptămâni, a anunțat duminică agenția geologică a țării, scrie Reuters.

Potrivit Ministerului Energiei și Resurselor Minerale, vulcanul cu o înălțime de 2.891 de metri a început să erupă la ora locală 6 dimineața. „În cazul în care va fi o ploaie de cenușă, îi îndemnăm pe locuitori să folosească și măști pentru a preveni bolile respiratorii”, a precizat agenția.

Casele din apropiere, vehiculele și corturile de evacuare instalate de agenția locală pentru dezastre au fost acoperite de cenușă vulcanică.

În decembrie, peste 20 de persoane au pierdut viața după ce Marapi, unul dintre cei mai activi vulcani din Sumatra, a erupt și a aruncat nori gri de cenușă de până la 3 km înălțime.

Indonezia se află de-a lungul „Cercului de foc al Pacificului”, o zonă de mare activitate seismică, situată deasupra mai multor plăci tectonice.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media