Ucraina va boicota o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) din această săptămână, la Skopje, din cauza prezenţei șefului diplomației lui Putin, Serghei Lavrov. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Externe din Ucraina.
„Dmitro Kuleba va boicota reuniunea ministerială a OSCE ca urmare a deciziei de autorizare a participării lui Lavrov”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Oleh Nikolenko, pe Facebook.
De asemenea, cele trei ţări baltice au anunţat, marţi, că miniştrii lor de externe nu vor participa la reuniunea de la Skopje din cauza participării lui Serghei Lavrov. Potrivit unui comunicat al diplomaţiilor din Estonia, Letonia şi Lituania, prezenţa lui Lavrov la reuniunea ministerială a OSCE „riscă să legitimieze agresorul care este Rusia în calitate de membru deplin al comunităţii noastre de naţiuni libere”.
Serghei Lavrov declarase, luni, că va participa la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor OSCE, care va avea loc în Macedonia de Nord pe 30 noiembrie şi 1 decembrie dacă Bulgaria îi permite accesul în spaţiul său aerian, susținând, fără dovezi, și că unele state occidentale au cerut întrevederi cu el.
Ministerul bulgar de externe a confirmat, luni seara târziu, că a acordat permisiunea ca un avion Serghei Lavrov să traverseze spaţiul aerian bulgar în drum spre Skopje.
Potrivit BTA, autorizaţia de survol a fost solicitată de Ministerul de Externe al Macedoniei de Nord în calitatea acestei ţări de preşedinte al OSCE pentru 2023 şi de organizator al celui de-al 30-lea consiliu ministerial al OSCE. Autorizaţia de survol este temporară şi valabilă 3 ore înainte şi 72 de ore după ora şi data programată a survolului, scrie Digi24.
Ministerul de externe bulgar a precizat că autorizaţia de survol este acordată pentru participarea lui Serghei Lavrov la reuniunea consiliului ministerial al OSCE şi intră în categoria excepţiilor de la sancţiunile UE contra demnitarului rus. Autorizaţia nu se aplică membrilor delegaţiei lui Lavrov, care fac şi ei obiectul sancţiunilor, a menţionat ministerul de externe bulgar.