De la începutul anului 2024, în țara noastră au fost înregistrate trei cazuri de malarie de import, cel mai recent caz fiind confirmat la finele lunii iunie. Pacientul este cetățean al Republicii Moldova, care a călătorit în Republica Federală Nigeria. Acesta nu a administrat tratamentul specific antimalaric, recomandat în asemenea cazuri, comunică Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Potrivit specialiștilor, malaria este o boală transmisă de anumite specii de țânțari.
„Este una din cele mai răspândite boli infecțioase: aproape jumătate din populaţia globului trăiește în zone endemice pentru malarie – Africa şi America de Sud, Orientul Mijlociu, subcontinentul Indian, Asia de Sud și Oceania. Actualmente, malaria se înregistrează în 84 de țări și teritorii, iar acestea sunt vizitate în fiecare an de mai mult de 125 de milioane de călători internaționali, 25-30 de milioane dintre care – europeni”, informează ANSP.
Medicii aduc la cunoștință că boala debutează după o perioadă de incubaţie de la 8-10 zile la 3-6 săptămâni.
În funcţie de forma clinică a malariei şi se manifestă prin febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, greţuri şi vărsături.
Sindromul specific pentru malaria este accesul febrilic, care se repetă sincron la intervale de 12, 24 sau 48 de ore, în funcţie de forma clinică.
Totodată, reprezentanții ANSP afirmă că malaria poate fi prevenită şi tratată.
Diagnosticarea promptă a bolii favorizează ințierea rapidă a tratamentului specific. Până în prezent nu există un vaccin eficace împotriva malariei, dar boala poate fi prevenită prin două modalități, care au efect în comun:
1. Chimioprofilaxia – administrarea remediilor antimalarice. La moment se cunosc mai multe preparate cu acţiune antimalarică. Alegerea lor este dirijată de medicul infecţionist sau de medicul de familie. Preparatul antimalaric prescris se va administra cu două săptămâni înainte de plecare în țara endemică, pe toată perioada aflării acolo şi patru săptămâni după părăsirea zonei endemice.
2. Protejarea de înţepăturile ţânţarilor: dotarea ferestrelor şi uşilor cu plase anti–moschit, pentru prevenirea pătrunderii ţânţarilor în încăperi; limitarea plimbărilor în perioada nocturnă; purtarea pantalonilor şi a îmbrăcămintei cu mâneci lungi; utilizarea plaselor impregnate cu insecticide, a cremelor, spray-urilor.
Manifestările clinice caracteristice malariei pot apărea la o săptămână din momentul sosirii în ţara endemică şi până la doi ani după părăsirea acesteia. La apariția febrei după o călătorie în zonele endemice la malarie – solicitaţi asistenţa medicală și comunicați lucrătorului medical perioada, țara, regiunea unde ați călătorit.
Totodată, persoanele care preconizează o călătorie de seviciu sau o vacanță în țări exotice, sunt îndemnat să acceseze site-ul de INFORMAȚII detaliate despre riscurile ce pot apărea într-o anumită țară.