Tot mai mulți tineri ajung pe mâna medicilor de la Urgență cu traumatisme grave, în urma unor activități care par, la prima vedere, inofensive cum ar fi săriturile în apă, plimbările cu trotineta electrică sau cu motocicleta. În multe cazuri, leziunile suferite le schimbă viața radical, iar unii rămân cu sechele pentru totdeauna.
Zilnic, la Institutul de Medicină Urgentă ajung până la zece persoane cu traumatisme provocate de accidente rutiere. Până la patru persoane sunt victime ale accidentelor cu implicarea motocicletelor sau trotinetelor electrice.
”În ultimul timp observăm că s-a mărit frecvența prin accidentele rutiere. În specialm sunt cele provocate de motociclete și trotinete electrice, care provoacă leziuni severe iar cel mai des se întâlnesc la persoane tinere”, a declarat DIANA ZAGADAILOV
ȘEFA DEPARTAMENTULUI CLINIC RADIOIMAGISTICĂ, MEDIC IMAGIST, IMU.
Potrivit medicilor imagiști, prima investigație de urgență este tomografia computerizată. În funcție de gravitatea leziunii, se stabilește tratamentul. În unele cazuri, mai ales la persoanele care fac salturi nereușite în apă, rănile pot fi extrem de grave.
”Avem un pacient recent care fără să-și dea seama a sărit cu capul înainte ceea ce a dus la o traumă vertebro-medulară. Vedem aici o luxație a vertebrei a măduvei spinării care cu regret rămân paralizați și țintuiți în scaun cu rotile”.
Salturile în lacuri sau râuri, fără a verifica adâncimea apei sau prezența pietrelor, pot provoca tragedii. În fiecare vară, aproximativ 50 de tineri sub 30 de ani ajung la Institutul de Medicină Urgentă cu deficit neurologic grav, în urma plonjoanelor în ape de mică adâncime. Medicul neurochirurg Andrei Peciul spune că cele mai frecvente leziuni sunt fracturile cervicale și traumatismele craniene, precum și comoțiile sau hematoamele.
”Se traumează și măduva la în urma acestor fracturi. Acești pacienți sunt internați îndelungat în terapie intensivă. Ei sunt dependenți de preparate care le menține tensiunea arterială, dependenți de ventilare artificială. Chiar acuma avem în staționar patru pacienți care au suportat astfel de traumatisme”, a declarat ANDREI PECIUL
NEUROCHIRURG IMU
Pentru a evita incidentele la scăldat țineți cont de recomandările medicilor. Nu săriți în ape necunoscute și verificați adâncimea și prezența pietrelor. De asemenea, evitați scăldatul în locuri neamenajate și nu practicați activități riscante. După o cădere nu mișcați victima dar sunați la 112 – orice deplasare poate duce la paralizie.
De asemenea, pentru a evita incidentele tragice, oamenii legii recomandă să nu fie depășită viteza și să nu se consume alcool înainte de a urca la volan sau pe un alt mijloc de transport. Copiii sub 16 ani nu au voie să utilizeze trotinetele electrice. Când mergeți cu trotineta, bicicleta sau motocicleta, purtați întotdeauna echipament complet de protecție: cască, geacă, genunchiere. Pe timp de noapte, este esențial să purtați o vestă reflectorizantă pentru a fi vizibili în trafic. Respectați semnele și regulile de circulație – pentru siguranța tuturor.
Potrivit Inspectoratului General de Poliție, în luna iunie a acestui an au fost înregistrate 44 de accidente rutiere cu implicarea motocicletelor și trotinetelor. În urma acestora, 55 de persoane au suferit traumatisme, iar cinci și-au pierdut viața.