Un tânăr de 22 de ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru șapte episoade de escrocherie, comise prin schema „ruda implicată în accident”. Prejudiciul total se ridică la aproape un milion de lei.
Potrivit Procuraturii Chișinău, faptele au fost comise în perioada 7–10 iunie 2023. Tânărul, împreună cu complici încă neidentificați, ar fi apelat victimele și le-ar fi anunțat că rudele lor ar fi fost implicate în accidente rutiere. Sub pretextul unor cheltuieli medicale urgente sau pentru a evita presupuse consecințe legale, le solicita sume mari de bani. Ulterior, banii erau ridicați direct de la domiciliile victimelor de persoane interpuse.
Inculpatul își va ispăși pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și a fost privat, pentru o perioadă de trei ani, de dreptul de a ocupa funcții și de a desfășura activități legate de gestionarea bunurilor materiale. Tânărul nu se află la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnat pentru infracțiuni similare.


