Emoții în prima zi de admitere la universități. Pentru ce specialități optează viitorii studenți
Admiterea în universități a început cu stângul. La doar două ore de la lansarea sistemului de depunere online a dosarelor, platforma e-Admitere, a picat, iar de vină ar fi numărul mare de solicitanți. Ministrul Educației, Dan Perciun dă asigurării că problema tehnică va
De astăzi, absolvenții pot depune dosarele de admitere în universități
A început admiterea în universități. Sesiunea va dura până în 29 iulie, iar rezultatele finale urmează să fie afișate în data de 9 august. Noutatea acestui an este că admiterea se va face online, prin intermediul portalului eadmitere.gov.md. În actuala sesiune de
Șapte universități și șase colegii din țară vor fi modernizate cu ajutorul Băncii Mondiale
Șapte universități și șase colegii pedagogice din țară vor fi modernizate cu ajutorul Băncii Mondiale. Instituțiile vor fi renovate datorită proiectului „Învățământul Superior din Moldova”. Ministrul Dan Perciun a exprimat recunoștința față de Banca Mondială pentru susținerea acordată universităților din Republica Moldova,
Cinci instituții de învățământ, dotate cu laboratoare de ultimă generație
Laboratoare și tehnologii de ultimă generație, platforme conectate la inteligența artificială, programe de studii moderne la licență și master – de astfel de facilități vor beneficia în următoarea perioadă cinci universități din Republica Moldova. Ministerul Educației anunță că investițiile se ridică la 10
Finanțare de peste 10 mln de euro. Investițiile sunt destinate domeniilor prioritare de formare profesională
5 universități din țară vor primi finanțare de circa 10,4 milioane de euro. Mijloacele vor fi distribuite pentru implementarea a 13 proiecte în domenii prioritare de formare profesională. De aceste investiții vor beneficia peste 35 de mii de studenți. În context, e vorba
