VIDEO Explozie la un depozit de arme din Siria: 12 morți și peste 100 de răniți
Cel puţin 12 persoane au murit şi peste 100 au fost rănite într-o serie de explozii produse într-un depozit de arme în nord-vestul Siriei, relatează AFP, citează Agerpres. Exploziile s-au produs ieri. O femeie şi un copil se află printre morţi. „Mai multe
Situația din Siria va fi discutată de șefii diplomațiilor din Italia, Germania, Franța, Marea Britanie și SUA
Miniştrii de Externe ai Italiei, Franţei, Germaniei, Regatului Unit şi Statelor Unite se întâlnesc joi la Roma pentru a doscuta despre situaţia din Siria, a anunţat Guvernul italian, o reuniune prezidată de către şeful diplomaţiei italiene Antonio Tajani. Departamentul de Stat american anunţa
Bashar al-Assad a trimis avioane cu tone de bani cash în Rusia
Banca centrală a lui Bashar al-Assad a transportat cu avionul 250 de milioane de dolari în numerar la Moscova, într-o perioadă de doi ani în care dictatorul sirian de atunci era îndatorat Kremlinului pentru sprijinul militar, iar rudele sale cumpărau în secret active
Bashar al-Assad a fugit la Moscova. Rusia le-a acordat azil lui și familiei sale „din motive umanitare”
Liderul sirian Bashar al-Assad şi familia sa se află la Moscova, anunţă agenţiile de presă ruse, citând o sursă de la Kremlin. Se întâmplă după căderea regimului din Siria provocată de o ofensivă fulger a grupărilor rebele conduse de islamişti radicali. „Assad
Regimul Bashar al-Assad, răsturnat: Rebelii au preluat controlul asupra Damascului
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a părăsit Damascul cu un avion spre o destinaţie necunoscută, anunţă agenţia de presă Reuters, citând doi ofiţeri sirieni de rang înalt, transmite Digi24. Rebelii sirieni au anunţat, într-o declaraţie de la televiziunea publică de duminică dimineaţă, că au
Un consilier militar iranian a fost ucis în Siria, după loviturile aeriene israeliene
Loviturile aeriene israeliene asupra orașului sirian Alep au ucis luni dimineața devreme un consilier militar iranian, a anunțat presa iraniană, la două luni după ce Orientul Mijlociu a ajuns în pragul unui război major, Israelul și Iranul angajându-se în atacuri directe fără precedent
SUA aprobă planul de a lovi ținte iraniene în Siria și Irak
Statele Unite au aprobat planurile pentru o serie de lovituri asupra unor ținte iraniene din Siria și Irak, potrivit BBC. SUA a acuzat un grup de miliție susținut de Iran pentru acest atacul de duminică. Răspunsul americanilor ar urma să aibă loc pe