Caz suspect la rujeolă în Capitală. Pacientul a fost internat în secția de terapie intensivă
Un copilaș de doar jumătate de an a fost internat la terapie intensivă cu suspecție de rujeolă. Anunțul a fost făcut de Vladimir Bolocan, șeful adjunct al Direcției Asistență Medicală și Socială a CMC Chișinău. „Avem un caz suspect la rujeolă, în cadrul
Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute, în creștere cu peste 30 la sută
Se atestă o nouă creștere a numărului de cazuri de internări din cauza infecțiilor respiratorii acute. Cifrele au fost raportate pentru perioada 22-29 ianuarie, transmite ANSP. Astfel, în a patra săptămână a anului curent, morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS)
Un pacient a fost găsit mort la 15 zile după ce a fugit din spital
Un pacient de la Spitalul „Sfânta Treime” din Capitală a fost găsit mort la 15 zile după ce a fugit pe fereastra instituției. Administrația spitalului a venit cu câteva precizări și spune că au fost făcute toate procedurile pentru găsirea acestuia. Potrivit instituției,
Primul caz de rujeolă din acest an, depistat la un copil din nordul țării
Primul caz de rujeolă din acest an a fost depistat la un copil de 3 ani din raionul Fălești. Potrivit specialiștilor din cadrul Centrului de Sănătate Publică Fălești micuțul ar fi fost vaccinat în Germania, de unde a revenit acum un an. Primele
VIDEO Un chirurg din Chișinău a efectuat, de-a lungul carierei, peste 10 mii de operații
De peste 40 de ani, salvează vieți, iar aliat de nădejde i-a devenit bisturiul. Vasile Ceauș este chirurg la Spitalul Sfânta Treime din Chișinău și de-a lungul carierei sale a avut peste 10 000 de intervenții chirurgicale. Echipa ONE TV a vrut să-i
Miracol la un spital din Chișinău. Un pacient și-a revenit după mai bine de 2 luni petrecute în Terapie Intensivă
Un băiat de 21 de ani și-a revenit după ce a petrecut 77 de zile în Secția Terapie Intensivă. Pacientul a fost internat la 1 august. Din data de 17 octombrie până pe 6 noiembrie, acesta și-a a continuat tratamentul în Secția Epileptologie, informează
Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral. Ministerul Sănătății: AVC poate fi prevenit
Duminică, 29 octombrie, este marcată Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral. AVC reprezintă o afecțiune neurologică gravă, care se manifestă prin blocarea alimentării cu sânge a unei zone din creier, iar în consecință are loc deteriorarea rapidă a celulelor neuronale. Un pacient netratat