Excelență la Bacalaureat: Mădălina Mironica a încheiat examenul doar cu note de 10
Performanță de excepție la examenul de bacalaureat. Mădălina Mironica, absolventă a Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt”, profil real, a obținut nota 10 la toate probele. Tânăra a luat punctaj maxim la limba și literatura română, matematică și chimie, iar la limba
CNA a descins într-un dosar privind obținerea frauduloasă a certificatelor care scutesc de examenul de BAC
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a procurorilor, desfășoară percheziții într-o cauză penală ce vizează presupuse ilegalități în procesul de organizare și susținere a examenelor internaționale Certiport, utilizate pentru scutirea de la examenul de bacalaureat la disciplina informatică. Potrivit CNA, în
Trei note de 10 din oficiu la BAC: Povestea Otiliei Iurcu, absolventa care a transformat munca în performanță
Marile performanțe nu apar peste noapte, dar se construiesc prin muncă zilnică. O demonstrează Otilia Iurcu, o absolventă din Capitală care a obținut automat nota zece la trei probe ale examenului de bacalaureat. Datorită certificărilor internaționale și premiilor republicane, tânăra va păși în
Bacalaureat 2026: Mii de elevi au scris proba la limba străină, iar sute au obținut deja nota maximă
Emoții mari și speranța unor note maxime la final. Peste 17 mii de absolvenți de liceu din întreaga țară au susținut marți examenul de bacalaureat la limba străină. Cei mai mulți candidați au scris proba la limba engleză și franceză, iar un număr
Excelență în educație. Patru absolvenți vor susține o singură probă la bacalaureat
Performanțele obținute la olimpiade și certificările internaționale îi scutesc pe unii absolvenți de mai multe probe ale examenului de bacalaureat. Potrivit Ministerului Educației, patru elevi vor susține în sesiunea din acest an o singură probă de examen. Asta după ce au obținut din
Record la Bacalaureat: peste 3.790 de elevi vor primi nota 10 din oficiu la limba străină
Un număr record de peste 3 790 de elevi vor primi în acest an nota 10 din oficiu la proba limba străină de la Bacalaureat. Totodată, pentru prima dată, alți 112 elevi alolingvi vor fi notați cu 10 din oficiu la proba de
Administratorul unei întreprinderi din Anenii Noi, trimis în judecată pentru poluarea râului Bâc
Administratorul unei întreprinderi municipale din raionul Anenii Noi a fost trimis în judecată pentru poluarea râului Bâc. Procurorii au expediat în instanță dosarul penal în care acesta este vizat. Potrivit probelor acuzării, în perioada anilor 2024–2025, inculpatul ar fi admis, în procesul de
Nota „10” din oficiu la BAC pentru elevii din școlile cu predare în limbile minorităților naționale
În premieră, elevii din școlile cu predare în limbile minorităților vor putea obține nota „10” din oficiu la BAC, la Limba și literatura română, începând cu sesiunea 2026. Prima sesiune va avea loc în luna februarie. Această posibilitate este oferită elevilor care vor
23 de licee din țară au rata de promovare 100% și media mai mare de 8 la bacalaureat
130 de licee teoretice au rata de promovare 100% în sesiunea de bacalaureat 2025, față de 132 în anul precedent. Dintre acestea, 23 au media mai mare de 8, față de 22 în anul 2024. Datele au fost oferite de Ministerul Educației. „Faptul
Rata de promovare a examenului național de bacalaureat, în creștere după sesiunea suplimentară la BAC
Rata de promovare a examenului național de bacalaureat este în creștere după sesiunea suplimentară la BAC 2025. Potrivit Ministerului Educației, rata totală de promovare este de 79,17%. După cele două sesiuni, rata de promovare a absolvenților din licee este de 95,83%. Astfel, din
