Performanță de excepție la examenul de bacalaureat. Mădălina Mironica, absolventă a Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt”, profil real, a obținut nota 10 la toate probele. Tânăra a luat punctaj maxim la limba și literatura română, matematică și chimie, iar la limba engleză a fost scutită de examen în baza unui certificat internațional de competență lingvistică.
Pentru Mădălina Mironica, performanța este rezultatul unui efort constant început încă din copilărie. După ce a obținut note maxime și la examenele naționale din clasa a IX-a, și-a propus să repete rezultatul și la bacalaureat.
”Sinceră să fiu, da, speram să am asemenea rezultate, pentru că încă din clasa nouă am propusesem acest scop, pentru că și atunci obținusem 10 pe linie la examene, dar când le-am aflat am fost foarte mândră de mine, am fost extrem de fericită, pentru că mi-am atins doriția cea mai mare.”, a spus Mădălina Mironica, absolventă a liceului ”Ștefan cel Mare și Sfânt.”
Tânăra s-a pregătit fără profesori particulari sau lecții suplimentare. Ea spune că s-a bazat pe cunoștințele acumulate la școală și pe studiul individual.
”Pe parcursul anilor am depus efort constant, am învățat din plin, pentru că aceasta este pasiunea mea, încă din copilărie.”, spus Mădălina Mironica, absolventă a liceului ”Ștefan cel Mare și Sfânt.”
Chimia este materia preferată a Mădălinei, iar această pasiune i-a influențat și alegerea carierei. După absolvire, tânăra își dorește să urmeze Facultatea de Medicină și să devină chirurg.
”În viitor mi-ar plăcea să învăț în România, pentru că consider că această țară, fiind și o miembră a Uniunii Europene, că oferă oportunități de studiu mult mai avansate decât cele oferite în țara noastră. ”, a mai menționat Mădălina Mironica, absolventă a liceului ”Ștefan cel Mare și Sfânt.”
Directoarea Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt”, Anna Franț, spune că instituția înregistrează anual rezultate remarcabile la examenul de bacalaureat. Ea a felicitat-o pe Mădălina pentru performanța obținută.
”Vorbim despre o elevă care în toți anii de liceu și nu doar, în ciclul gimnazial, o elevă care a depus efort întotdeauna, a muncit foarte mult și rezultatele nu s-au lăsat așteptate.”, a spus Anna Franța, directoarea liceului ”Ștefan cel Mare și Sfânt.”
În acest an, înainte de soluționarea contestațiilor, 85 de absolvenți din întreaga țară au obținut media generală 10 la examenul de bacalaureat. Aceștia provin din 41 de instituții de învățământ.

