Modernizarea rețelei electrice de transport, construcția liniei Bălți–Dnestrovsk 2 și reabilitarea sistemelor de irigare pentru aproape șapte mii de hectare de terenuri agricole. Sunt câteva dintre cele 19 proiecte majore prezentate de Guvern în cadrul programului „Construim Moldova”. Acestea vor fi realizate cu sprijinul Uniunii Europene, inclusiv prin Planul de Creștere, în valoare de 1,9 miliarde de euro, și cu ajutorul altor parteneri externi.
Unul dintre proiecte prevede construcția liniei electrice aeriene Bălți–Dnestrovsk 2, cu o lungime de aproximativ 90 de kilometri pe teritoriul Republicii Moldova. Aceasta va majora cu aproximativ 500 de megawați capacitatea de schimb de energie cu Ucraina și va oferi mai multe opțiuni de import și export. Totodată, vor fi modernizate 14 sectoare de linii de înaltă tensiune, vor fi înlocuite transformatoarele și echipamentele învechite și vor fi instalate sisteme de comandă la distanță.
”Consumul de energie va crește, vom avea mai multe mașini electrice, vom avea mai multe baterii, mai multe regenerabile. Acum, am putea avea și cerere de energie și furnizare de energie, dra drumurile acestea electrice nu vor lucra. E ca și cum ai construi o fabrică modernă, dar ai un drum îngust care duce spre ea. Fabrica produce, dar ai ambuteiaje pentru că nu ai adaptat infrastructura.”, a spus premierul Vasile Tofan.
Un alt proiect vizează reabilitarea și extinderea infrastructurii de irigare din Căușeni și Puhăcenii de Sus, inclusiv în zonele Dubăsarii Vechi și Delacău. Datorită acestuia, aproximativ 300 de fermieri vor avea acces la apă pentru irigarea a aproape șapte mii de hectare de terenuri agricole.
”Această primă fază a proiectului face parte în general de abordarea noastră față de problema hidrologică, față de necesitatea de a aproviziona cu apă culturile noastre și agricultura în general. Vrem să igirăm, să provocăm precipitații și să captăm apa, inclusiv din precipitații pe perioada octombrie-noiembrie, martie-aprilie. Avem viziune să modernizăm și sistemul anti grindină.”, a menționat ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu.
În domeniul educației, unul dintre cele mai ambițioase proiecte prevede construirea, la Stăuceni, a primului campus tehnologic din Republica Moldova.
”Ambiția este de a crea un parc inovațional pe 50 de hectare la amploare în esența unui mini oraș, care să creeze premisele pentru o creștere economicp bazată pe tehnologie avansată, spații pentru companii în IT, spații pentru companii care produc lucruri, bunuri în servicii, microelectronică. Tot aici să ancoreze zona de bioinginerie și tehnologii medicale avansate.”, a spus Dan Perciun, ministrul Educației.
Autoritățile prevăd și modernizarea universităților. Până în 2032, urmează să fie renovate spații cu o suprafață totală de aproape o sută de mii de metri pătrați din șase universități publice. Lucrările ar urma să reducă cu aproximativ 20 la sută consumul de energie al clădirilor renovate. De asemenea, vor fi create trei huburi de excelență universitară, de care vor beneficia aproape 46 de mii de studenți. Vor fi modernizate și școlile, precum și instituțiile de învățământ profesional tehnic. Aproximativ 21 de mii de elevi, profesori și angajați din 25 de instituții de învățământ profesional tehnic vor beneficia de condiții mai bune de studiu, muncă și cazare. Potrivit autorităților, peste 400 de proiecte sunt în curs de implementare cu finanțare din Planul de Creștere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, iar alte 177 au fost deja finalizate.



