Sclavie la Drochia: Un bărbat folosea câini de rasă și violență pentru a forța victima să muncească. Agresorul, reținut

Caz șocant la Dochia. Un bărbat de 36 de ani a luat actele unui bărbat de 64 de ani dintr-o localitate a raionului, l-a deposedat de telefon, a aplicat în privința acestuia violență fizică, inclusiv prin utilizarea câinilor de rasă, provocându-i multiple leziuni corporale, doar pentru a-l forța să muncească în gospodăria sa. Agresorul a fost reținut, anunță Inspectoratul General al Poliției.

În cadrul investigațiilor, polițiștii și procurorii din Drochia au stabilit că suspectul, timp de un an, în intervalul dintre anul 2023 și 2024, ar fi forțat victima să muncească în gospodăria sa din satul Pervomaiscoe, fără a o remunera pentru munca prestată.

Suspectul ar fi aplicat violență fizică asupra bărbatului, l-ar fi fost deposedat de telefonul mobil sub pretextul de a efectua un apel telefonic, dar și de buletinul de identitate. Apoi, bănuitul a solicitat și primit ilegal pensia de vârstă a victimei, în sumă de 2000 de lei.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe acest caz au fost inițiate mai multe cauze penale pentru ,,Jaf”, ”Muncă forțată” și ”Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor”.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 7 ani.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA