Medicii vor primi salarii majorate, iar profesorii vor beneficia de plăți unice. Se întâmplă după ce Parlamentul a rectificat bugetul de stat pe anul curent pentru a include prevederile pachetului „Spor pentru Moldova”, anunțat de Guvern. Rectificarea bugetară se ridică la 1,65 miliarde de lei.
Potrivit documentului, salariile medicilor și asistenților medicali din instituțiile finanțate bugetar urmează să fie majorate cu până la 26 %. Totodată, profesorii din toate instituțiile de învățământ vor primi o plată unică de 5000 de lei, iar cadrele non-didactice – 3000 de lei . De o plată unică de 5000 de lei vor beneficia polițiștii și carabinierii, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. În același timp, salariile a circa 1700 de oameni de cultură vor crește în mediu cu 25 %.
Proiectul de rectificare mai prevede și alocarea banilor pentru reparația drumurilor-100 de milioane de lei, iar alte 300 de milioane de lei vor fi redirecționate pentru proiectele de dezvoltare a satelor și orașelor și pentru Programul „Satul european”. Pentru agricultură au fost prevăzuți 100 de milioane de lei. Alte 352 de milioane de lei vor fi alocate pentru a acoperi cheltuielile pentru energia electrică și căldura consumată de școli, grădinițe, spitale și alte instituții bugetare.
Tânînd cont de aceste modificări, bugetul de stat pentru anul 2023 se micșorează la venituri și la cheltuieli cu 497,9 milioane de lei și va constitui, după rectificare, 65,7 miliarde de lei la venituri și 84,1 miliarde de lei la cheltuieli. Deficitul bugetar nu va suporta modificări, constituind 18,3 miliarde de lei sau 5,9% din Produsul Intern Brut.