Rusia a lansat asupra Ucrainei cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei. Sunt victime

Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă. Au fost trimise 273 de drone în noaptea de 18 mai, au raportat Forțele Aeriene ale Ucrainei, potrivit presei locale.

Șeful Administrației Militare Regionale Kiev, Mykola Kalașnîk, a raportat că în urma atacului a murit o persoană și alte trei au fost rănite. El a adăugat că datele exacte privind victimele nu se cunosc deocamdată.

S-au auzit mai multe explozii în timpul nopții, în timp ce sistemele de apărare aeriană erau active.

În urma atacului masiv din timpul nopții, au izbucnit incendii în mai multe comunități teritoriale din regiunea Kiev.

Regiunile Dnipropetrovsk și Donețk au fost, de asemenea, vizate în atacurile de peste noapte.

Forțele Aeriene ale Ucrainei au declarat că au interceptat 88 de drone, în timp ce alte 128 au dispărut de pe radare, probabil folosite ca momeli pentru a suprasolicita apărarea aeriană.

Cel mai mare atac cu drone anterior din timpul invaziei pe scară largă a avut loc pe 23 februarie, când 267 de drone au pătruns în spațiul aerian ucrainean, a declarat atunci purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Iurii Ihnat.

În ciuda presiunii internaționale tot mai mari pentru un armistițiu necondiționat, Moscova și-a intensificat atacurile. Aceasta arată o rezistență continuă și dispreț față de eforturile diplomatice.

Delegația rusă prezentă la discuțiile de pace din 16 mai, la Istanbul, a reiterat cereri ample. Rusia vrea Ucraina să renunțe la aspirațiile de aderare la NATO, la sprijinul militar extern. Totodată, îi cere să abandoneze cererile de despăgubiri. De asemenea, cere Kievului să accepte controlul rus asupra Crimeei și a celor patru regiuni ocupate. Cererile au fost respinse categoric de Kiev.

Donald Trump a încercat să intermedieze un acord, însă nu a impus noi sancțiuni Moscovei.

Ucraina a acceptat un armistițiu necondiționat propus de SUA, valabil 30 de zile, în luna martie. Rusia a ignorat oferta și a continuat să lovească orașele ucrainene cu rachete, drone și bombe ghidate.

Atacul de noaptea trecută are loc la doar două zile după ce Ucraina și Rusia au purtat primele negocieri directe de pace din 2022.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA