Republica Moldova, din nou pe agenda Parlamentului European. Urmează a fi adoptată o rezoluție cu privire la parcursul european al țării

Parlamentul European va organiza o dezbatere și va adopta o rezoluție cu privire la parcursul european al Republicii Moldova, în sesiune plenară, în luna octombrie.

Despre aceasta a anunțat într-o postare pe o rețea de socializare, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Moldova, Siegfried Mureșan.

Decizia a fost luată de Conferința Președinților Grupurilor Politice din Parlamentul European”, a specificat europarlamentarul.

Grupul PPE din Parlamentul European a solicitat organizarea dezbaterii și adoptarea rezoluției despre Republica Moldova în urma unei inițiative venită din partea europarlamentarilor Siegfried Mureșan și Andrej Halicki, vicepreședinte al Delegației Parlamentului European la Adunarea Parlamentară „Euronest”.

Aducem Republica Moldova din nou pe agenda noastră fiindcă vrem să reiterăm poziția clară a Parlamentului European privind începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului”, a menționat Siegfried Mureșan.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media