Progresele Moldovei în domeniul educației, prezentate la Bruxelles în cadrul Screening-ului bilateral pe Capitolul 26

Progresele Republicii Moldova în domeniul educației au fost prezentate de Ministerul Educației și Cercetării în cadrul discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene. Evenimentul a fost organizat la Bruxelles, în contextul screening-ului bilateral pentru Capitolul 26 „Educație și cultură”.

Reprezentanții Ministerului au evidențiat măsurile întreprinse pentru alinierea sistemului educațional național la obiectivele Spațiului European al Educației și Cercetării.

În cadrul celor zece prezentări tematice, au fost subliniate inițiativele menite să asigure calitatea și accesibilitatea educației pentru toți copiii și tinerii, precum și consolidarea formării profesionale.

De asemenea, au fost abordate subiecte esențiale precum promovarea învățării pe tot parcursul vieții, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, crearea unor medii educaționale incluzive și sigure, dar și politici în domeniile tineretului și sportului.

Potrivit MEC, acestea contribuie la incluziunea socială, participarea activă a tinerilor și promovarea unui stil de viață sănătos.

Capitolul 26 „Educație și cultură” cuprinde cinci domenii-cheie. Este vorba de educație, formare profesională, tineret, sport și cultura. Este unul dintre pașii importanți în parcursul de integrare europeană al Republicii Moldova.

CITEȘTE ȘI: Noi oportunități în procesul de aderare la UE: Capitolul 25 – Știință și Cercetare, analizat la Bruxelles

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA