Locuințe la prețuri mai mici pentru tinerii aflați la prima achiziție. Autoritățile anunță că analizează elaborarea unui nou mecanism de sprijin, care să implice parteneriate directe între stat și dezvoltatorii imobiliari privați. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian. Potrivit acestuia, programul Prima Casă rămâne important, însă sunt necesare și soluții mai eficiente pentru sprijinirea tinerilor.
”Noi lucrăm de un noi mecanism de susținere a anumitor categorii de populație, tineri de exemplu, în achiziționa prima locuință și vrem s-o facem din perspectiva stimulării construcțiilor în jurul Chișinăului, adică vrem să le valorificăm, împreună cu anumiți companii private sau dezvoltatori private cu buna credință și prin acest proces o parte din aceste locuințe să fie oferite cu un preț mai mic decât cel din piață la anumite categorii.”, a spus Radu Marian, președintele Comisiei economie, buget și finanțe.
Amintim că, anterior, Ministerul Finanțelor a anunțat că familiile care au cumpărat locuințe prin programul Prima Casă nu mai pot solicita compensații pentru plata ratelor ipotecare. Acestea erau acordate familiilor cu mulți copii. Compensațiile vor fi achitate doar beneficiarilor ale căror cereri au fost aprobate până la 31 martie, după ce bugetul programului a fost epuizat, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Găviliță. Pentru anul 2026, statul a alocat 130 de milioane de lei pentru aceste compensații, mai mult decât în 2025, când suma a fost de 105 milioane. Cu toate acestea, bugetul a fost epuizat în primele trei luni ale anului, fapt care a ridicat semne de întrebare în rândul economiștilor. Datele arată că, în aceeași perioadă, numărul locuințelor cumpărate a fost cu aproximativ 80% mai mic decât anul trecut. Potrivit autorităților, până pe 31 martie au fost înregistrate 574 de cereri de compensare, dintre care 452 au fost aprobate.


