Noi detalii despre moldoveanul condamnat în Rusia pentru presupus spionaj: Familia spune că dosarul este fabricat
Noi detalii despre cazul cetățeanului Republicii Moldova condamnat în Rusia la 13 ani de închisoare pentru presupus spionaj. Potrivit jurnaliștilor publicației independente „Mediazona”, tânărul de 26 de ani a fost supus timp de câteva luni unor arestări administrative repetate, înainte de a fi
Ana Taban, noi acuzații la adresa MAE după revocarea din funcția de ambasadoare în India. Reacția instituției
Ana Taban, fosta ambasadoare a Republicii Moldova în India, lansează noi acuzații la adresa Ministerului Afacerilor Externe și a ministrului Mihai Popșoi. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, aceasta reiterează că decizia privind revocarea sa din funcție a fost adoptată abuziv, menționând că
Cinci judecători noi, numiți la Curtea Supremă de Justiție. Maia Sandu a semnat decretul
Cinci judecători noi au fost numiți la Curtea Supremă de Justiție. Un decret în acest sens a fost semnat de șefa statului Maia Sandu. Este vorba despre magistrații Alexandru Negru, Gheorghe Stratulat, Sergiu Stratan, Ana Cucerescu și Elena Croitor. Documentul a intrat în
Carburanții se scumpesc din nou: Motorina a trecut de 27 de lei per litru, iar benzina se apropie de același prag
Carburanții se scumpesc din nou. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit pentru marți, 17 martie, prețuri mai mari la benzină și motorină. Astfel, motorina a trecut de 27 de lei per litru, adică cu 81 de bani mai mult decât luni.
