Primul tur al alegerilor prezidențiale din România ar putea fi anulat. Curtea Constituțională a României (CCR) trebuie să decidă, după ce doi candidați la președinție au depus cereri de contestare, potrivit Adevărul.ro
Solicitările, depuse de Cristian Vasile Terheș, candidat din partea Partidului Național Conservator Român, și Sebastian Constantin Popescu, reprezentând Partidul Noua Românie, au fost înregistrate miercuri și urmează să fie analizate. Cristian Terheș a obținut 1,04% din voturi, echivalentul a 95.782 de sufragii, iar Sebastian Constantin Popescu a fost votat de 14.683 de persoane, reprezentând 0,16% din total.
Potrivit legislației, CCR poate anula alegerile dacă votarea și stabilirea rezultatelor au fost influențate prin fraudă, iar acest lucru a modificat ordinea candidaților în turul al doilea. De asemenea, alegerile pot fi anulate în cazuri excepționale, cum ar fi decesul unui candidat înainte de al doilea tur.
Dacă cererile vor fi aprobate, CCR poate decide organizarea unor noi alegeri în termen de 45 de zile. Între timp, campania electorală pentru turul al doilea, programat pe 8 decembrie, va începe pe 29 noiembrie, conform calendarului electoral.