Rezultatele parțiale ale alegerilor parlamentare din România: PSD conduce
Alegerile parlamentare din România s-au încheiat, iar după centralizarea a peste 99% dintre procesele verbale, Partidul Social Democrat conduce în preferințele alegătorilor, urmat de AUR și PNL. Rezultatele sunt similare atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților. Rezultate parțiale pentru Senat: PSD –
Curtea Constituțională a României a decis să amâne pentru luni, 2 decembrie, decizia privind anularea alegerilor
Curtea Constituțională a României a decis să amâne pentru luni, 2 decembrie, ora 17:00, anunțarea unei decizii privind cererea de anulare a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Cererea a fost depusă de Cristian Terheș, candidatul Partidului Național Conservator Român, invocând presupuse
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România ar putea fi anulat. Care este cauza
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România ar putea fi anulat. Curtea Constituțională a României (CCR) trebuie să decidă, după ce doi candidați la președinție au depus cereri de contestare, potrivit Adevărul.ro Solicitările, depuse de Cristian Vasile Terheș, candidat din partea Partidului Național
Igor Grosu: „Românii basarabeni trebuie să se mobilizeze și să voteze pentru un viitor european”
Președintele PAS, Igor Grosu, a transmis un mesaj cu ocazia alegerilor prezidențiale din România. Acesta a scris că peste 80 de mii de români basarabeni au votat pentru un viitor democratic al ambelor state. Grosu a îndemnat cetățenii să o voteze pe Elena
Un nou sondaj care dă o finală Ciolacu-Ciucă. Urmează Simion și Lasconi. Scorul partidelor
Un sondaj la comanda Newsweek, realizat de CIRA, vine să confirme faptul că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se află pe primele două locuri în preferințele alegătorilor în cursa pentru președinția României. PSD și PNL conduc la votul politic, scrie Newsweek.ro. Un recent
PAS va sprijini PNL la alegeri. Igor Grosu: Țara noastră este cea mai mare concentrație de votanți cu cetățenie română
Partidul Acțiune și Solidaritate va sprijini Partidul Național Liberal al României, în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale din noiembrie- decembrie din țara vecină. Declarația a fost făcută de președintele PAS, Igor Grosu, în cadrul unui briefing susținut alături de Nicolae Ionel Ciucă, președintele PNL,