Președintele OT Bălți al așa-numitului Bloc “Pobeda”, reținut într-un dosar privind coruperea alegătorilor

Un bărbat de 56 de ani din Chișinău, președinte al oficiului teritorial Bălți al așa-numitului Bloc “Pobeda”, a fost reținut astăzi de oamenii legii. Acesta este cercetat penal pentru corupere electorală și spălarea banilor. Dar și pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și a grupurilor de inițiativă.

Bănuitul riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare și amendă de până la 117.500 de lei. De asemenea, riscă să fie privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 5 la 10 ani.

Potrivit poliției, reținerea a avut loc în cadrul unei anchete complexe privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea banilor.

Amintim că, în septembrie, ofițerii de investigație au efectuat 46 de percheziții în mai multe localități ale țării, în dosare ce vizează activitatea unor persoane afiliate organizației criminale „Șor”. Potrivit anchetei, un grup de persoane ar fi acționat în interesul acestei organizații. Scopul fiind influențarea alegătorilor pentru parlamentarele din septembrie. Poliția a menționat că pentru atingerea obiectivului ar fi fost utilizați bani proveniți din surse dubioase.

În septembrie, în momentul efectuării perchezițiilor, bănuitul reținut astăzi nu se afla la domiciliu. Ulterior, s-a stabilit că acesta s-ar fi ascuns în regiunea transnistreană, de unde coordona activitatea grupului criminal.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA