Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a venit în această dimineață la secția de votare din orășelul Codru, unde se desfășoară al doilea tur al alegerilor locale. Premierul a declarat că a votat pentru o localitate confortabilă pentru cetățeni.
În mesajul său adresat localnicilor, Dorin Recean a îndemnat cetățenii să fie activi, să-și exercite dreptul la vot.
„Am încredere că-și vor alege Administrația publica locală, necesara pentru cetățeni, care să lucreze pentru cetățeni. Este important ca fiecare să iasă astăzi la vot. Este cel mai importat exercițiu democratic. După aceasta, toată lumea democratică, împreună cu administrația publică locală să muncească și să construim Europa acasă”, a subliniat Recean.
Șeful Executivului a specificat că există formate de colaborare pe care Guvernul, împreuna cu administrația publică locală, dezvoltă proiecte și le implementează în localități.
„Este foarte important ca administrația publica locală să fie eficientă, onestă, transparentă și, corespunzăor, Administrația publica centrală sa aibă aceeași atitudine și să avem o mai bună coordonare”, a punctat Dorin Recean.
Citește și: Astăzi se desfășoară turul doi al alegerilor locale generale. Au fost deschise 609 secții de votare