Mai mulți elevi din clasele a IX-a vor frecventa ore suplimentare gratuite de matematică pentru a se pregăti de examenele de absolvire a gimnaziului. Activitatea va fi implementată de Ministerul Educației și Cercetării, cu suportului Băncii Mondiale în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității educației”.
Potrivit MEC, instruirile vor avea durata de 30-40 de ore și se vor desfășura în grupuri mici a câte 3-4 copii. În total, de aceste ore vor beneficia peste șase mii de copii. Decizia a fost anunțată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE).
Amintim că anterior, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a menționat că șase mii de copii de clasa a IX-a vor beneficia de ore suplimentare gratuite de matematică din rândul copiilor defavorizați sau cu cea mai mare probabilitate de a întâmpina dificultăți în susținerea examenelor.
În anul 2025, examenele naționale de absolvire a gimnaziului se vor desfășura în Centre de examene, acestea urmând să fie constituite luând în calcul distanța optimă de deplasare pentru instituțiile arondate, dar și condițiile de care dispune instituția-gazdă pentru a putea asigura desfășurarea probelor de examen la nivelul corespunzător.