Polonia, în alertă sporită după noi atacuri rusești în apropierea frontierei

Polonia și-a sporit nivelul de alertă după noi atacuri rusești în apropierea graniței cu Ucraina. Premierul Donald Tusk a convocat o reuniune de securitate și avertizează că Moscova ar putea intensifica acțiunile ostile în următoarele săptămâni și luni.

Reacția vine după ce o dronă rusă a lovit locomotiva unui tren de pasageri care circula pe ruta Kiev–Varșovia. Incidentul s-a produs duminică dimineață, în regiunea Volîn din Ucraina, la aproximativ doi kilometri de frontiera poloneză.

În tren se aflau 206 pasageri. Nimeni nu a fost rănit, deoarece personalul fusese avertizat din timp despre pericol.

În timpul nopții, o altă dronă a lovit o benzinărie din apropierea punctului de trecere Dorohusk–Yahodyn. Două camioane au luat foc.

Autoritățile poloneze susțin că spațiul aerian al țării nu a fost încălcat. Cu toate acestea, Polonia a ridicat de la sol avioane de vânătoare și a emis alerte pentru locuitorii din regiunile de frontieră.

Donald Tusk a avertizat în special asupra dronelor cu motor cu reacție. Premierul polonez spune că raza de acțiune și precizia acestora reprezintă un motiv de îngrijorare.

Tusk nu exclude ca escaladarea să ajungă și pe teritoriul Poloniei. Potrivit acestuia, țara trebuie să fie pregătită inclusiv pentru eventuale atacuri asupra căilor ferate sau instalațiilor industriale.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA