Sfidează legea și se mândresc cu asta. Unii deputații, dar și politicieni care au purtat panglica Sfântului Gheorghe în timpul manifestațiilor dedicate zilei de 9 mai susțin că nu regretă gestul și nu se tem de sancțiuni. Alții chiar spun că vor merge la poliție „cu lecțiile făcute”.
Printre cei care ar urma să fie amendați pentru că au încălcat legea se numără și deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Grigore Novac.
”-Păi da, o să merg. Eu de obicei mă duc cu lecțiile făcute, puteți să mergeți cu mine dacă vreți. Pe data de 5 iunie, ora 10:30.
– Dar ați purtat în acea zi panglica?
– Da sigur. Am purtat-o în mod intenționat, cu mândrie, nesilit de nimeni.
– Nu vă temeți de amendă?
– Nu. De ce trebuie să mă tem de un abuz”, Grigore Novac, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
La marșul organizat în data de 9 mai în memoria victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, liderul comuniștilor Vladimir Voronin a recunoscut că poartă panglica Sfântul Gheorghe, care este interzisă prin lege.
”-Du-te tu cu întrebările tale mai departe.
-De ce nu aveți lentă azi la piept?
-Am
– Aveți? –
Da tî șto”, Vladmir Voronin, deputat BCS.
Întrebat de jurnaliști, comunistul Vladimir Voronin a refuzat să răspundă clar dacă va da curs unei eventuale citații.
”Nu ați fost citat la poliție.
– Nu.
– Dacă veți fi citat o să mergeți?
– Dați-vă de aici e pandemie”, Vladmir Voronin, deputat BCS.
Printre cei care au purtat simboluri interzise de lege se numără și parlamentarii BCS Vlad Batrîncea și Diana Caraman. Iar liderul PSRM, Igor Dodon, a publicat o fotografie cu citația primită de la poliție.
”Vor să mă interogheze pentru faptul că pe 9 mai, am participat la Marșul Victoriei la Chișinău purtând panglica Sfântului Gheorghe… Am spus-o și anterior și repet: nu intenționez să renunț la simbolurile Victoriei”, a scris Igor Dodon pe Facebook.
Din 2022, purtarea panglicii Sfântului Gheorghe și promovarea simbolurilor „Z” și „V”, folosite de armata rusă în războiul din Ucraina, sunt interzise prin lege în Republica Moldova. Cei care confecționează, vând sau poartă aceste simboluri riscă o amendă de până la 9.000 de lei. Sancțiunea în privința persoanelor publice ajunge și la 30.000 de lei.