Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat miercuri într-un incident care a avut loc în Handlová, un oraș din centrul Slovaciei, a anunțat Reuters care citează agenția de stat slovacă TASR. El a fost rănit și dus la spital cu un elicopter, scrie Hotnews.
#FLASH 🔴❗️Le Premier ministre slovaque 🇸🇰 Robert Fico a été blessé lors d’une fusillade près de Bratislava. pic.twitter.com/Q4ZDhLeuZ7
— Andreï VAITOVICH (@andreivaitovich) May 15, 2024
Potrivit publicației Pravda din Slovacia, premierul a fost împușcat de mai multe ori în piept și abdomen. Atacatorul a fost reținut.
Presa locală mai scrie că atacul a avut loc în timp ce premierul slovac se plimba prin mulțime. El a fost împușcat când a mers să dea mâna cu cei prezenți, la capătul unei ședințe de guvern care a avut loc în Handlová, oraș aflat la aproximativ 180 km de capitala Bratislava.
Președinta Slovaciei, Zuzana Čaputová, a condamnat cu fermitate atacul asupra primului ministru Robert Fico. „Sunt șocată. Îi doresc lui Roberto Fico multă putere în acest moment critic.”, a spus președinta slovacă, potrivit aktuality.sk.