Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză actuala conducere a Pieței Centrale că aplică taxe ilegale și acționează „ca în anii ’90”. În cadrul ședinței operative a Primăriei, edilul a cerut „stârpirea mafiei socialiste” și a anunțat că va fi făcut un audit intern și extern al activității întreprinderii.
„Îmi pare foarte rău să anunț acest lucru, dar au ieșit la iveală niște dosare despre care a anunțat mass-media. Pe parcursul mai multor luni, am primit și petiții de la agenții economici că sunt presați să achite niște taxe ilegale pentru activitatea în Piața Centrală. Rog ca această mafie socialistă să fie evacuată și stârpită din Piața Centrală. În percepția unor socialiști, racketul este ca la el acasă. Cel care vrea să se restabilească în funcție prin instanță, să nu-l mai văd că pășește pragul Pieței Centrale”, a spus Ion Ceban.
De asemenea, edilul a cerut să fie realizat un audit intern și să fie contractat un audit extern pentru verificarea activității Pieței Centrale.
„Să înțeleg că acolo mai sunt urechi nu doar socialiste. Să terminăm cu această istorie în stilul anilor ’90 la Piața Centrală. În această săptămână să fie numit un nou șef la Piața Centrală”, a solicitat Ion Ceban.
Primarul a cerut implicarea instituțiilor de drept.
„Toată arhiva să fie dată poliției, să fie instalate alte camere de supraveghere și să fie digitalizat procesul de vânzări în Piața Centrală”, a declarat Ion Ceban.
Pe pagina web a întreprinderii municipale este specificat că director interimar al Pieței Centrale este Alexandru Ciugureanu. Presa a relatat anterior că Ciugureanu, care este și consilier PSRM în suburbia Codru, a fost numit în funcție de Ion Ceban.
Alexandru Ciugureanu nu a venit, deocamdată, cu un comentariu.