Peste 300 de moldoveni au predat Poliției armele pe care le dețineau

Sute de arme care se aflau în posesia cetățenilor au fost predate Poliției. Cifrele au fost înregistrate pe parcursul a două luni de la lansarea Campaniei „Siguranță prin Recensământul Armelor: Controlează, Raportează, Protejează”.

În această perioadă, mai multe arme și muniții deţinute ilegal au fost predate benevol de cetățeni.
„Pentru evitarea riscurilor de aplicare a măsurilor de constrângere, persoanele au refuzat să le mai dețină și au predat Poliției 316 arme din circuitul civil, iar 75 unități de armă și 1275 de muniții de diferit calibru au fost predate benevol din posesie ilegală”, precizează IGP.
Totodată, alte 57 unități de armă deținute ilegal au fost depistate și ridicate de polițiști.

În total, în perioada enunțată, polițiștii au verificat peste 43 mii de posesori de arme și au documentat 1.495 de persoane pentru încălcarea regulilor de păstrare, port, folosire și deținere a armelor letale și neletale.

De asemenea, IGP aduce la cunoștință că, în ultimii zece ani, au fost scoase din circuitul ilegal circa 20 000 de arme de foc, care au fost distruse prin topire.

Actuala campanie de verificare se va încheia la 31 mai.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA