La dispoziția creditorilor au fost puse informații despre 121 de agenți economici care au probleme în realizarea obligațiunilor de plată conform contractelor cu instituțiile bancare, non-bancare și diverși furnizori. Informațiile au fost prezentate în baza datelor prezentate de asociații, conform deciziei Comisiei pentru analiza problemelor invocate de către fermieri.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare precizează că, până astăzi, 3 instituții bancare și un furnizor de inputuri au prezentat soluțiile puse în aplicare. Majoritatea acestora se referă la modificarea condițiilor inițiale de plată pentru a face ratele mai ușor de gestionat pentru agricultori.
În context, reprezentanții MAIA explică că Comisia nu poate interveni direct în relațiile comerciale dintre doi agenți economici, însă sunt depuse eforturi ca prin colaborare să găsim soluții adaptate la profilul și nevoile fiecărui agricultor.
Următoarea ședință a Comisiei va avea loc vineri, 12 ianuarie curent, la care sunt invitați să participe și creditorii cu rapoarte preliminare.