O persoană afiliată lui Ilan Șor a fost reținută de CNA și procurori, în urma unor percheziții desfășurate la Orhei în localitatea Jora de Jos. Acțiunile au avut loc în cadrul unui dosar de finanțare ilegală a unei formațiuni politice din partea unui grup organizat, iar de la fața locului au fost ridicați aproximativ 1 milion de lei.
Potrivit faptelor investigate, un grup de persoane ar fi planificat acțiuni ilegale pentru a compromite procesul electoral din 20 octombrie în localitatea Jora de Jos, inclusiv prin coruperea alegătorilor.
Astfel, mijloacele financiare ridicate urmau a fi utilizate pentru remunerarea membrilor de partid și a simpatizanților acestuia, organizarea evenimentelor festive, concertelor, întrunirilor sau altor acțiuni publice, închirierea mijloacelor de transport, alimentarea cu combustibil sau remunerarea șoferilor.
În urma perchezițiilor au fost ridicate mijloace financiare în diferită valută, precum și obiecte și documente care demonstrează proveniența și destinația ulterioară a banilor, anunță CNA.