12 persoane au fost reținute de procurorii PCCOCS și ofițerii INI într-un dosar denumit „Deep fake”. Acestea sunt bănuite de escrocherie și spălare de bani în valoare de peste un million de euro. Potrivit PCCOCS, schema de escrocherie a fost înfăptuită de un grup criminal organizat format din membri ai mai multor state. De aceea, operațiunea a fost desfășurată de comun cu procurori din România și Ucraina, sub egida agențiilor europene Eurojust, Europol și Selec și cu sprijinul angajaților „Fulger.”
60 de percheziții la domicilii, în automobile, dar și în oficii, inclusiv în patru centre de apel, au fost efectuate la Chișinău, Ialoveni și Ocnița.
Prin urmare, au fost ridicate peste 100 de calculatoare, blocuri de sistem, zeci de telefoane, cartele bancare, arme de foc păstrate neconform, 10 automobile folosite la comiterea escrocheriei investigate, precum și zeci de mii de lei și peste 35.000 de dolari.
La Kiev, unde au fost efectuate alte 9 percheziții, autoritățile ucrainene au ridicat calculatoare și telefoane folosite la comiterea infracțiunii, precum și peste 58.000 de dolari și 70.000 hrivne.
Totodată, oamenii legii au deconspirat modul în care bănuiții acționau bani.
Astfel, în cadrul operațiunii denumite „Deep fake”, bănuiții din Republica Moldova ar fi abordat potențialele victime din România, inclusiv prin publicitate creată pe internet, cu pozele unor persoane cu notorietate sau sigle ale unor unități bancare, publicații de specialitate economică sau posturi de televiziune.
„Aceștia ar fi publicat pe internet reclame prin care era promovată posibilitatea unor câștiguri sigure, rapide și mari în baza unor investiții reduse de 250 de dolari sau 250 de euro în acțiuni sau monede virtuale, prin intermediul unor platforme de tranzacționare on-line, anunțurile publicitare având atașate pentru credibilitate link-uri către pagini web create tot de membrii grupului criminal organizat, care simulau platforme de investiții la distanță în acțiuni/monede virtuale”, precizează PCCOCS.
Ulterior, în momentul în care erau accesate adrese, se deschidea o pagină web tip formular de înregistrare. În formular, potențiala victimă urma să completeze numele, numărul de telefon și adresa de poștă electronică. Victimele erau contactate pentru a li se cere să prezinte suplimentar fotografii ale actului de identitate, ale cardului bancar și ale unei facturi de servicii comunale.
„Persoanele înșelate erau contactate de membrii grupului infracțional care prin folosirea de nume și calități mincinoase, precum că ar fi consultant financiar, broker de asigurări, recuperator de creanțe, ofițer de securitate cibernetică, consilier personal de investiții, expert financiar etc., le induceau în eroare în cadrul unor conversații telefonice, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că „investind în acțiuni/monede virtuale prin intermediul acestora vor obține câștiguri sigure, substanțiale și rapide”, comunică PCCOCS.
Ulterior, după transmiterea documentelor și transferul sumei, victimele erau îndemnate să-și instaleze pe telefoane sau calculatoare programe informatice ce permit controlul de la distanță al acelor dispositive, dar și a conturilor bancare atașate.
Astfel, folosind codurile de acces obținute, membrii grupului infracțional accesau conturile bancare ale victimelor și transferau sumele de bani din acestea în alte conturi aflate sub controlul lor. Iar în situațiile în care persoanele vătămate își manifestau reticența de a continua investițiile sau de a plăti „taxele” pentru profitul obținut, făptuitorii au recurs inclusiv la amenințări. În acest fel, circa 60 de persoane din România au rămas fără banii investiți.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că atunci când erau „angajați”, bănuiții erau testați la poligraf și angajarea avrea loc pe etape. O parte dintre ei își recunosc vinovăția
Marea majoritate din bănuiții reținuți sunt tineri, inclusiv o tânără de 22 de ani, cu rol de operatori la centrele de apel, specialiști în domeniul informaticii, agenți de vânzări/investiții. Câteva persoane mai în vârstă au roluri de superiori de grupe, șefi de echipe, administratori.
Urmare a investigațiilor și descinderilor, o parte din bănuiți își recunosc vinovăția și cooperează cu autoritățile de drept.
În România, schema este investigată în cadrul a 120 de dosare penale, în baza a 150 de plângeri depuse de persoane înșelate, cu un prejudiciu de circa 15.000.000 roni.
Investigațiile penale comune continuă, precizează PCCOCS.
Amintim că din imaginile surprinse pe parcursul zilei de miercuri, 7 august, de către martori oculari se vede că una dintre locațiile în care au fost efectuate percheziții este Universitatea Liberă Internațională din Moldova, iar unele persoane care ar fost reținute sunt cetățeni ai altor state.