Peste 41,4% din numărul total de alegători înscriși pe listele electorale și-au exercitat ieri dreptul la vot. Rezultatele preliminare au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă de către Comisia Electorală Centrală.
Potrivit președintelui CEC, Angelica Caraman, la ora 21.00 au fost închise cele 1958 secții de votare din toată țara, fără a fi necesară prelungirea programului la vreo secție.
”La scrutin au participat circa 1 mln 147 mii votanți, ceea ce înseamnă 41 de procente din numărul total de alegători înscriși în listele electorale. Cifra este într-o ușoară descreștere, comparativ cu alegerile din anul 2019”, a precizat președintele CEC.
Rezultatele au demonstrat o mobilizare sporită, în special pentru cei cu vârsta de 56 și 75 de ani. Cu toate aceste, în 8 localități din țară a fost înregistrată o prezență la urne de sub 25%:
- sat. Sămănanca, rn. Orhei
- sat. Cunicea, rn. Florești
- com. Nicolaevca, rn. Florești
- sat. Chirsova, UTA Găgăuzia
- sat. Aluatu, rn. Taraclia
- sat. Cotovscoe, UTA Găgăuzia
- com. Salcia, rn. Taraclia
- sat. Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, alegerile pot fi considerate valabile dacă la ele au participat nu mai puțin de o pătrime din numărul de persoane înscrise în listele electorale. Iar în cazul în care în anumite secții de votare, alegerile au fost declarate nevalabile, CEC dispune organizarea alegerilor repetate cu aceleași liste electorale și aceiași candidați.
În data de 5 noiembrie au fost organizate alegeri generale locale pentru ocuparea a 898 de mandate de primar și 11058 de consilier în consiliile locale de nivel I și II.