Parlamentul s-a întrunit în prima ședință din sesiunea de toamnă. Ce priorități au fost trasate

Securitatea energetică, avansarea reformelor în justiție și lupta cu corupția. Acestea sunt câteva dintre prioritățile anunțate de șeful legislativului, Igor Grosu, în cadrul primei ședințe a Parlamentului din sesiunea de toamnă.

„Avem o agendă parlamentară ambițioasă și o vom putea realiza cu succes doar dacă ne vom uni eforturile și vom face legi bune pentru toți oamenii noștri, indiferent dacă sunt acasă sau în diasporă. Moldovenii merită și trebuie să trăiască ca în Europa, într-o Moldovă europeană, fiindcă suntem europeni și asta am demonstrat-o întregii lumi. Cunoaștem cu toții problemele cu care ne confruntăm, fiindcă le auzim și le ascultăm în fiecare vizită pe care o avem”, a menționat șeful legislativului

Potrivit lui Grosu, o misiune importantă a Parlamentului pentru sesiunea de toamnă este continuarea controlului parlamentar asupra implementării Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, iar accentul va fi pus pe progresele atinse în procesul de armonizare a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene.

Alte priorități enunțate sunt: educația de calitate, agricultura sustenabilă, modernizarea sistemului de sănătate, protecția și extinderea suprafețelor de pădure.

„Sunt domenii importante și trebuie să reușim să facem suficiente reforme ca să putem îndeplini obiectivul nostru pe termen mediu, care este aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Pentru prima dată în ultimele trei decenii, trăim nu doar speranța unui viitor mai bun, dar simțim încredere că acum avem șansa și datoria de a duce Moldova în Uniunea Europeană”, a subliniat Igor Grosu.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media