Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri, în majoritate, pentru demiterea preşedintelui interimar Han Duck-soo, acuzându-l că a „participat activ la insurecţie”, după încercarea eşuată a predecesorului său de a impune legea marţială la începutul lunii. 192 de deputați au votat pentru destituire.
Prim-ministrul Han este preşedinte interimar de când preşedintele Yoon Suk Yeol a fost demis pe 14 decembrie pentru impunerea legii marţiale pe 3 decembrie, iar puterile sale prezidenţiale au fost suspendate.
Imediat după vot, Han a spus că respectă decizia parlamentului şi că va pleca din funcţie, pentru a evita amplificarea haosului, conform agenţiei sud-coreene de presă Yonhap.
După demiterea lui Han, ministrul de finanţe Choi Sang-mok este următorul în linia de persoane eligibile pentru a prelua preşedinţia interimară, conform legii sud-coreene.
Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Democrat (DP), care controlează parlamentul, a decis să-l demită pe Han după ce acesta nu a numit imediat trei judecători pentru a ocupa posturi vacante la Curtea Constituţională.