Spital, medici, personal medical
Spital, medici, personal medical

Pacienţii cu forme grave şi medii de Covid-19 vor fi spitalizaţi în Spitalul Municipal de Ftiziopneumologie

Odată cu întoarcerea numărului mare de îmbolnăviri de Covid-19, primăria Capitalei a anunțat despre spitalizarea pacienților cu forme grave și medii în Spitalul Municipal de Ftiziopneumologie. Pentru acest lucru a fost reprofilată o secție cu 40 de paturi.

Anunţul a fost făcut de Marina Buga, șef adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, în cadrul şedinţei operative a serviciilor municipale de luni. Conform Primăriei Chișinău, decizia a fost luată după ce pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate în Capitală 453 de cazuri noi de Covid-19, cu 170 mai multe față de săptămâna precedentă.

Amintim că cetățenii sunt îndemnați să reia purtarea măștilor de protecție în locurile publice, dar și în instituțiile medicale, fie că se adresează în Departamentul de Primiri Urgențe, fie că își vizitează o rudă la spital. Recomandarea vine din partea medicilor de la IMSP Institutul de Medicină Urgentă, în contextul creșterii numărului de cazuri de Covid-19, atât la nivel internațional cât și pe teritoriul țării.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA