Pacienții cu diverse patologii vor fi spitalizați în condiții moderne la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”

Pacienții din toată țara cu diverse patologii care necesită monitorizarea funcților vitale vor fi spitalizați în condiții moderne la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Sala de terapie intensivă și chirurgie septică a fost renovată integral și dotată cu utilaj de ultimă generație.

,,Aici în terapia intensivă unica în țară terapia intensivă septică vor fi condiții pentru terapie dar și pentru a ajuta organismul să lupte singur. Vor fi completate funcțiile celea afectate ale organismului va fi pusă în capul mesei terapia extracorporală adică, terapia de toxifiere, rinichi artificial, vor fi puse ajutorarea dereglărilor grave ale funcțiilor cardiace, pulmonare”, a declarat Victor Cojocaru, profesor universitar, șeful  clinicii Anestezie și Terapie Intensivă.

Potrivit directorului Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, de la an la an numărul pacienților care ajung cu complicații crește, iar instituția avea stringentă nevoie de aceste echipamente performante.

,,Numărul pacienților tratați în terapie intensivă septică a instituției noastre comparativ cu anul 2019 s-a dublat practic de la 700 de pacienți până la 1100 pacienți tratați în anul 2023. Pentru creara condiților și monitorizarea și aborării pacienților extrem de gravi cu infecții sunt necesare condiții speciale care le găsiți în această secție cu echipament concentrat escaustiv pentru acești pacienți din cadrul secției noastre inclusiv sala de proceduri, pasamente și manipulații necesare pentru acești pacienți”, a spus Andrei Uncuța, directorul spitalului clinic Republican ,,Timofei Moșneaga”.

Secția Anestezie și Terapie Intensivă Chirurgie Septică a fost dotată cu 10 paturi, dintre care 4 paturi izolate pentru pacienții cu infecții anaerobe, echipate cu monitoare multifuncționale, iar fiecare lucrător medical a fost instruit cum să utilzeze aceste echipamente.

,,În cadrul dat, avem prezente mai multe echipamente de o complexitate foarte înaltă începând de la monitorul pentru pacient, ventilatoare, ultrasonograf, pat multifuncțional, sistem de dializă, defibrilator. Noi le facem training, instructaj la personalul medical la orice problemă minoră sau majoră fără ca să sufere pacientul”, a spus Victor Șchiopul, șeful departamentului Bioinginerie medicală.

Prezentă la eveniment, ministra sănătății, Ala Nemerenco, a menționat că Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” este singura instituție care intervine în situațiile critice când pacienții sunt aduși de Serviciul Republican „AVIASAN”. Ea a precizat că ministerul va continua să investească în modernizarea instituției pentru a asigura toate condițiile necesare atât pacienților, cât și cadrelor medicale.

,,Pe parcursul a doi ani, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” fiind unicul și cei mai importanți actori strategic în sistemul de sănătate a beneficiat de investiții în reparații, donații și echipamente care le-a distribuit dvs. Ministerul Sănătății în sumă de 40 milioane de lei. Aceasta ar însemna 2 milioane de dolari pe an și am vrea să continuăm cu învestiții și mai mari. Este în proces de instalare și un angiograf biplanar pe care Ministerul Sănătății l-a procurat”, a spus Ala Nemerenco.

Reparația capitală și dotarea secției terapie intensivă și chirurgie septică a fost posibilă datorită Proiectului implementat de Banca Mondială și Ministerul Sănătății „Răspuns de urgență la Covid-19 ”. Investiția se ridică la 25 de milioane de lei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media