Un obiect asemănător unei drone a fost descoperit în noaptea trecută în sectorul Centru al municipiului Chișinău. Poliția a fost sesizată de un cetățean, care a anunțat prezența obiectului suspect.
La fața locului au intervenit specialiștii Secției Tehnico-Explozive, care au securizat zona. Pentru siguranța oamenilor, locatarii din scara unui bloc au fost evacuați temporar, până la examinarea și ridicarea obiectului.
Potrivit informațiilor preliminare, acesta este avariat, după ce ar fi lovit acoperișul clădirii. Obiectul urmează să fie supus expertizării.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului.
Oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu atingă obiecte necunoscute sau suspecte și să apeleze imediat numărul de urgență 112 în astfel de situații.


