Extrăgeau ilegal sol fertil, pe care ulterior îl transportau și îl vindeau persoanelor fizice și juridice. Patru bărbați, cu vârste între 35 și 69 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, solul era extras din extravilanul comunei Botnărești, raionul Anenii Noi, iar prejudiciul cauzat mediului este estimat la peste un milion de lei. Oamenii legii au făcut publice și câteva interceptări din dosar.
Din discuția purtată de unul dintre suspecți cu un potențial cumpărător reiese că cei doi negociau livrarea unui camion cu sol fertil. Prețul varia în funcție de tipul solului, între 4 mii și peste 6 mii de lei.
,, – Mai poți să-mi aduci o mașină de pământ?
– Pentru astăzi încercăm, dar nu promit nimic. Poate sâmbătă sau duminică, pentru că cei de la ecologie au început să fie pe urmele noastre. De vreo două-trei seri încărcăm doar pe la unu-două noaptea câte două-trei mașini”, conform înregistrării făcute publice de autorități.
VO. Potrivit probelor, suspecții acționau pe timp de noapte pentru a nu fi depistați de autorități. Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile acestora și în alte locații folosite de bănuiți. În urma descinderilor au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, documente, carduri bancare, bani și muniții. De asemenea, au fost depistate mai multe autocamioane încărcate cu sol fertil, care ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunilor. Totodată, Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale a aplicat sechestru asupra conturilor bancare ale persoanelor vizate. Oamenii legii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.


