Noi șefi la Agenția de Mediu și IPM. Alte numiri, aprobate de Cabinetul de miniștri

Dorin Poverjuc a fost în funcția de director al Agenției de Mediu. Iar Ion Bulmaga devine șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IMP). Candidaturile au fost aprobate de Cabinetul de miniștri în ședința de astăzi a Guvernului, fiind înaintate de ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.

Potrivit informațiilor prezentate de ministrul Mediului, Dorin Poverjuc are o experiență vastă în domeniul mediului. Deține în perioada 2006-2021 mai multe funcții în cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului.  În perioda 2022-2023 a deținut funcția de director interimar al Agenției „Moldsilva”.

Ion Bulmaga este licențiat și magistru în Științe ale naturii și, totodată, magistru în Drept Public. Din 2014 până în prezent activează în cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, evoluând de la funcția de inspector până la funcția de șef al IPM.

În cadrul aceleeași ședințe, Guvernul a aprobat numirea lui Sorin Popescu în funcția de director al Agenției pentru administrarea instanțelor judecătorești.

Viorel Țochircă a fost numit șef al Inspectoratului Național de Probațiune.

Totodată, Cabinetul de  miniștri a aprobat prelungirea mandatului lui Igor Cașu la funcția de șef al Agenției Naționale a Arhivelor (ANA). Director adjunct al acestei instituții a fost ales Alexandru Cerbu.

Candidatura lui Nicolae Bujor a fost aprovată pentru funcția de director adjunct al Agenției resurse informaționale juridice.

Rodion Gorea a fost numit în funcția de director al Agenției pentru gestionarea serviciilor sociale cu specializare înaltă.

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media