O femeie de 71 de ani a pierdut aproape 1,4 milioane de lei. Escrocii au pretins că reprezintă o instituție

bani, euro

O femeie de 71 de ani din Chișinău a transmis aproximativ 1.378.000 de lei unor persoane care s-ar fi prezentat drept angajați ai „Premier Energy”, ai serviciului de securitate al Băncii Naționale și ai Serviciului Fiscal de Stat. Banii proveneau din economiile sale și au fost predați prin intermediul unui curier.

Cazul este unul dintre cele două raportate în weekend de victime, deși faptele au fost comise anterior. Prejudiciul total depășește 1,5 milioane de lei. Poliția precizează că în weekend nu au fost înregistrate cazuri noi de escrocherie telefonică.

Totodată, alte 59 de tentative au fost dejucate înainte ca oamenii să piardă bani, datorită vigilenței cetățenilor.

Poliția recomandă prudență în cazul apelurilor în care sunt solicitați bani sau informații personale, indiferent de instituția invocată. Dacă apar suspiciuni, cetățenii sunt îndemnați să întrerupă apelul și să contacteze direct instituția, prin datele oficiale de contact. Tentativele de fraudă trebuie sesizate imediat Poliției.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA