Noi nereguli ce vizează compania „Teleradio-Moldova” după audierile de la Parlament. Printre ele, achiziții de milioane

Noi nereguli ies la iveală în cazul companiei „Teleradio-Moldova”, condusă de Vlad Țurcanu. TRM ar fi făcut achiziții de peste 13,3 milioane de lei fără documentarea etapelor obligatorii de identificare a necesităților, fără justificarea obiectivă a prețurilor și fără transparență. Asta au spus responsabilii de la Curtea de Conturi în timpul audierilor parlamentare privind raportul de audit ce vizează activitatea companiei din perioada 2023–2024. Vlad Țurcanu a invocat diverse motive și chiar s-a încurcat în explicații privind clauza de 1,5 milioane de lei prevăzută în contractul său în caz de demitere. Unii deputați au cerut ca materialele să fie transmise Procuraturii Generale.

„Și eu rog, și vreau să cred că un membru al comisiei care vrea ți care are dreptul să solicite la vot că acestea materiale să fie transmise Procuraturii Generale pentru că asta este europenește. Eu nu vreau să cred că se fură, dar am dubii rezonabile că banul public este cheltuit ineficient”,  a susținut Alexandru Verșinin, deputat „Partidul Nostru”

Audierile au început cu prezentarea încălcărilor semnalate de Curtea de Conturi.

 ,,Planul de finanțare din caietul de sarcini a fost întocmit într-o manieră neconformă, conținând doar bugetul general consolidat al companiei și defalcări pentru subdiviziunile radio și televiziuni fără a include bugete detaliate pentru fiecare serviciu media audiovizual liniar și neliniar bazate pe fișe de cost aferente, această abordare limitează transparența alocării resurselor pentru fiecare serviciu media audiovizual”, a declarat Ion Sîrbu, auditor Curtea de Conturi.

Mai mult, specialiștii au constatat lipsa unei evidențe contabile complete a costurilor companiei.

„Ca urmare, costurile în evidența contabilă în sumă totală de 3, 4 milioane de lei nu reflectă o valoare integrală și corectă a cheltuielilor suportate pentru prestarea serviciilor întrucât reflectă doar o parte din cheltuielile directe ale serviciului publicitate și vânzări, și nu includ cota parte din cheltuielile efective ale TRM care s-au ridicat la 171, 6 milioane lei în 2023 și 208, 8 milioane lei în 2024”, a mai spus Ion Sîrbu, auditor Curtea de Conturi.

Totodată, compania „Teleradio-Moldova” ar fi efectuat achiziții de peste 13,3 milioane de lei fără documentarea etapelor de identificare a necesităților, fără justificarea prețurilor și fără asigurarea transparenței. De asemenea, Curtea de Conturi spune că au existat nereguli în lansarea investițiilor pentru construcția noului sediu al TRM, precum și lipsa inventarierii bunurilor imobile publice. Astfel, 39 de imobile, cu o suprafață totală de peste 40 de mii de metri pătrați, nu au fost incluse în lista bunurilor statului, iar peste 9 mii de metri pătrați nu sunt folosiți și se degradează. În replică, Vlad Țurcanu a invocat diverse explicații, inclusiv legate de construcția noului sediu al TRM.

„Niciodată până la identificarea sau construcția unui sediu al TRM și noi suntem pe ultima sută de metri în proiectarea acelui viitor sediu, nu se va putea cu mâna pe inimă să se calculeze bugete detaliate pentru fiecare serviciu media audiovizual pentru că Teleradio este un conglomerat de departamente, echipamente, sisteme etc.”, a declarat Vlad Țurcanu, Directorul companiei „ Teleradio-Moldova”.

Șeful TRM a invocat și salariile prea mici drept motiv pentru care instituția nu a reușit să angajeze un auditor.

„Noi am discutat de câteva ori despre aceasta, au existat niște candidaturi nemulțumitoare și răspunsul pe care l-am primit de la responsabilii noștri că salariul este prea mic pentru asemenea competențe care sunt în dreptul unui auditor competent care să întrunească mai multe calități”, a mai spus Vlad Țurcanu, Directorul companiei „ Teleradio-Moldova”.

Deputații au adresat întrebări privind constatările raportul, inclusiv Adela Răileanu, care a activat anterior în cadrul companiei publice.

„Ați constatat că au existat proceduri netransparente de acordare a salariilor. Totuși, la Teleradio-Moldova sunt clase de salarizare. Se respectă clasa de salarizare la ,,Teleradio-Moldova”, susține Adela Răileanu, deputat PSRM.

Auditorul Curții de Conturi a afirmat că nu au fost observate încălcări în acest sens, dar au existat nereguli legate de alte forme de remunerare.

,,Onorarii, contracte individuale de muncă, ce țin de remunerarea muncii CSD-ului. Noi am dezvăluit aceste aspecte și le-am raportat”, a spus Ion Sîrbu, auditor Curtea de Conturi.

Vlad Țurcanu a fost întrebat și despre clauza de 1,5 milioane de lei, prevăzută în contractul său în caz de demitere.

„Domnul administrator a comunicat public că membrii Comisiei mass-media sau cineva din membrii erau la curent cu acel punct stipulat de 1,5 milioane compensații în caz că -l demite cineva, vreau să-l întreb pe domnul din administratori cine dintre membrii comisiei cunoștea acest fapt? Pentru că reiese și nu vreau să cred că există o înțelegere criminală”,  este de părere Alexandru Verșinin, deputat Partidul Nostru.

„Despre contractul subsemnatului cunoșteau opt oameni din instituția noastră din Teleradio Moldova, vă imaginați că nu este așa de simplu să păstrezi ca și cum un secret. Deci, n-a făcut nimeni un secret din aceasta. Nu a existat o adresă oficială către comisie despre acest contract dar din informații neoficiale eu cunosc detalii că informații privind contractul meu au fost furnizate doar în Parlament ci și pretutindeni”, a  spus Vlad Țurcanu, Directorul companiei „ Teleradio-Moldova”.

Ulterior, Țurcanu a fost contrazis.

-Voi cita: este posibil că această clauză despre care comisia parlamentară pentru mass-media a fost informată la vremea respectivă, este citat din ce ați declarat dvs.”,  a spus Adela Răileanu, deputat PSRM.

„Nu am nimic de adăugat”, a răspuns Vlad Țurcanu, Directorul companiei „ Teleradio-Moldova”.

Comisia parlamentară pentru cultură și mass-media urmează să monitorizeze implementarea recomandărilor Curții, peste zece la număr, și să analizeze cadrul legal pentru îmbunătățirea acestuia. Raportul a fost transmis Guvernului, Ministerului Finanțelor și Consiliului de Supraveghere al TRM. La mijlocul lunii noiembrie, o investigație a jurnaliștilor „Cu Sens” a scos la iveală presupuse nereguli la postul public Teleradio-Moldova, precum: răfuieli cu angajați, angajări pe interese personale și achiziții din bani publici. Șeful TRM, Vlad Țurcanu, a negat acuzațiile și a anunțat că renunță la clauza financiară de 1,5 milioane de lei în caz de demitere.

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA