Negocierile de aderare la UE ar putea demara pe 25 sau 26 iunie, susține Igor Grosu

Negocierile de aderare la Uniunea Europeană ar putea demara pe 25 sau 26 iunie. Asta susține președintele Parlamentului, Igor Grosu, potrivit căruia, odată cu numirea procurorului general, țara noastră a îndeplinit toate codnițiile pentru a începe procesul.

 

”Alegerea procurorului general a fost una din recomandările pe care noi ni le-am asumat, din cele 9 recomandări. Numirea procurorului general este un lucru foarte bun. Asta însemană că sutem aproape totalmente pregătiți pentru deschiderea oficială a negocierilor de aderare, care sperăm foarte mult să se întâmple la sfârșitul lui iunie, 25-26 iunie”, a declarat Igor Grosu.

Grosu susține că are așteptări mari de la noul procuror general. Acesta este încurajat să lupte cu corupții.

”Așteptările mele sunt, cred eu, așteptările tuturor cetățenilor. Noi vrem ca toate instituțiile de drept, de combatere a corupției, să prindă la curaj și să-și facă bine meserie. Eu cred că aceste instituții nu au avut atât de multă libertate ca acum. Au toată susținerea noastră. Va trebui de schimnat legislația, de îmbunătățit, să spună, o facem”, a mai menționat Grosu.

 

Amintim că, Ion Munteanu a obținut cel mai mare punctaj la concursul pentru funcția de șef al Procuraturii Generale, organizat de CSP.  Munteanu a depus jurământul de învestire sâmbătă. Ceremonia oficială a avut loc în prezența președintelui Maia Sandu, dar și al președintelui CSP, Dumitru Obadă.

 

CITEȘTE ȘI: FOTO Ion Munteanu a depus jurământul de învestire în funcția de procuror general

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA