Moldova este în topul preferințelor călătorilor din întreaga lume

Republica Moldova s-a clasat pe locul 9 în cadrul concursului internațional CIFFT (Committee of Tourism Film Festivals), la categoria „People’s Choice”. Competiția promovează și premiază cele mai reușite videoclipuri despre călătorii, destinații turistice și despre industria turismului. Concursul a fost organizat de Comitetul Internațional al Festivalurilor de Film de Turism, cu suportul Organizației Mondiale a Turismului și al Comisiei Europene pentru Turism.

 

Moldova a participat cu o selecție de 8 materiale video, sub numele „Moldova – discover the routes of life”.

Elena Stepanov, director executiv al Asociației Naționale pentru Turism Receptor: „Succesul înregistrat de Moldova la concursul CIFFT este cu adevărat lăudabil. Faptul că ne-am clasat în top 10 subliniază interesul și fascinația turiștilor străini pentru frumusețea peisajelor pitorești și cultura noastră autentică. În acest mod reușim să mai facem un pas important pentru a aduce Moldova în atenția lumii și continuăm să facem cunoscută Moldova pe scena internațională, pentru a atrage cât mai mulți vizitatori.”

La această ediție a concursului au participat 56 de țări, alături de Portugalia, Peru, Cuba, Bosnia și Herțegovina, Mexic, Polonia, Croația și Spania.

Sergiu Prodan, ministrul Culturii al Republicii Moldova: „Turismul în ziua de astăzi, în toată lumea, înseamnă experiențe trăite, cunoaștere și multe descoperiri. Moldova se poate mândri cu un patrimoniu cultural atractiv, cu gospodari care pun în valoare moștenirea noastră culturală, cu peisaje pitorești și locuri care încă nu au fost atinse de turismul de masă. Această apreciere este încă o dovadă că reușim să aducem Moldova în atenția lumii și continuăm să facem cunoscută țara noastră pe scena internațională, pentru a cuceri imini și a crea amintiri.”

Diana Lazăr, directoarea industriei vitivinicole și a turismului, Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR) din Moldova: „Deja de mai bine de un deceniu, Statele Unite, prin proiectele implementate în Moldova susțin dezvoltarea sectorului turismului și a potențialului enorm al industriei, care încă păstrează tradițiile și  patrimoniul cultural, și în același timp, oferă oportunități economice pentru zonelor rurale.”

În anul 2022, Moldova a fost vizitată de 4,7 milioane de străini, dintre care 162.000 de turiști. În anul 2022 turismul a generat 317 milioane dolari, ceea ce reprezintă 2,2% din PIB-ul Moldovei. În 2023, numărul turiștilor a crescut cu 110% față de perioada ianuarie-iunie 2022.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media