Medicii de familie părăsesc sistemul de sănătate, iar salvarea rămâne, paradoxal, în mâinile medicilor pensionari. În ciuda vârstei, aceștia continuă să-și ajute pacienții. În decurs de doar un an, statul a pierdut 31 de specialiști. În prezent, Moldova are doar 4 medici de familie la fiecare 10.000 de locuitori, de două ori mai puțini decât media Uniunii Europene. Situația este și mai gravă în unele raioane unde doar 2 medici de familie revin la 10.000 de locuitori. Mai mult, 60% dintre aceștia sunt deja pensionari sau urmează să se pensioneze în curând.
”- Vă doare când e plin, când ați băut mult sau și așa?
– Pur și simplu mă doare.
– O să facem analiza generală de urină”.
De aproape 50 de ani, Nadejda Buzdugan muncește la Centrul Medicilor de Familie nr. 2 din sectorul Botanica. Încă din copilărie, visa să devină medic pediatru și a reușit să-și realizeze visul, chiar dacă părinții nu i-au susținut alegerea. După 20 de ani de muncă în calitate de medic pediatru, Nadejda Buzdugan s-a făcut medic de familie la fel ca ceilalți pediatri odată cu reformarea sistemului de sănătate din țară și cu introducerea medicilor de familie.
”În 2001 ne-au schimbat într-o noapte medici de familie. A fost la început foarte stresant cu multe emoții dar încet, încet după perfecționare ne-am încadrat și muncim”, Nadejda Buzdugan, medic de familie, CMF NR.2.
Zilnic, consultă zeci de oameni, însă tot pacienții mici îi fac munca mai interesantă.
”Copii sunt o minune el vine plângând cu febră, a doua zi mai bine, vine și zâmbește, îți dă un pupic și tot e bine. E diferit în fiecare zi când e ziua de copii te aștepți să vină cu copii sau o femeie însărcinată. Dar apare unul la ușă needucat după o o stare de ebrietate atunci dă toate planurile peste cap și programul de zi dar ne străduim să facem față”, Nadejda Buzdugan, medic de familie, CMF NR.2.
În pofida salariului și a numărului mare de pacienți, Nadejda Buzdugan spune că nu vrea să renunțe la munca sa.
”Medicina de familie e foarte grea munca s-a triplat, nu s-a dublat. Asta a fost visul meu din copilărie, asta e vocația mea și niciodată nu m-am gândit să renunț la medicină”, Nadejda Buzdugan, medic de familie, CMF NR.2.
La Centrul Medicilor de Familie nr. 2 din sectorul Botanica lucrează 29 de medici de familie. Un tânăr specialist are un salariu de 15 mii de lei, însă pentru a-i motiva instituția a elaborat diverse strategii, precum stagieri în străinătate, afirmă Adela Ciobanu manager a centrului medicilor de familie numărul 2. (59)
”S-a îmbunătățit în fiecare secție de medicină de familie 25% sunt medicii pensionari și 75% sunt medici mai tineri. Unui medic de familie cu 1500 de pacienți dar avem medici de familie care au 2200 de pacienți. Medicii și-ar dori condiții bune pentru muncă, salarii mai mari”, Adela Ciobanu, manager CMF NR.2.
Potrivit Agenției Naținale pentru Sănătate Publică în Republica Moldova sunt 1589 de medici de familie dintre care 624 de specialiști sunt în municipiul Chișinău. Sistemul de sănătate are nevoie de încă 190 de medici de familie pentru a face față numărului mare de pacienți.