Minorii care au avut de suferit în urma accidentului de la Măgdăcești rămân internați. Care este starea acestora

Minorii care au avut de suferit în urma accidentului produs săptămâna trecută în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni, rămân deocamdată internați în spital, iar starea acestora se ameliorează.

Informația a fost confirmată pentru info1.md de către Maxim Cazacu, purtătorul de cuvânt al IMSP Institutul Mamei și Copilului din Capitală.

„Până când se află la noi, cu mici îmbunătățiri a stării de sănătate”, a precizat comunicatorul instituției.

Purtătorul de cuvânt al instituției spitalicești a spus că pacienții urmează tratament medicamentos și că deocamdată nu au fost necesare intervenții chirurgicale.

Totodată, Maxim Cazacu a spus că medicii nu exclud, în viitorul apropiat, externarea adolescenților.

Reamintim că joi, 11 aprilie, 18 persoane au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier, care s-a produs pe traseul Orhei-Chișinău. Microbuzul de pe linia Drăsliceni-Chișinău cu 23 de pasageri la bord a fost lovit violent din spate de un camion. Printre victime se numără trei minori, toți în vârstă de 16 ani.

O fată a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind internată în secția de neurochirurgie. Al doilea pacient, un băiat, avea anumite leziuni, acesta fiind internat într-o secție chirurgicală.

„Starea acestora era de gravitate medie”, a comunicat atunci Maxim Cazacu.

Al treilea pacient nu a avut nevoie de internare.

La Institutul de Medicină Urgență, în urma accidentului au fost internați 7 pacienți adulți.  Potrivit purtătorului de cuvânt al Istitutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene, aceștia de asemenea rămân internați în spital.

Microbuzul de linie, la volanul căruia se afla un bărbat de 63 de ani, a fost lovit din spate de un camion. În urma impactului niciunul dintre șoferi nu a avut de suferit. Ieri, șoferul camionului a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Demersul procurorilor a fost examinat duminică de către judecătoria Criuleni. Bărbatul pledează nevinovat.

Acesta riscă până la șapte ani de închisoare, precum și suspendarea dreptului de a conduce mijloace de transport.

CITEȘTE ȘI: Accidentul de la Măgdăcești. Șoferul camionului a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile

 

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media