Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a sosit marţi la Kiev pentru discuţii cu guvernul ucrainean, într-o vizită care nu a fost anunţată dinainte, din motive de securitate. Pistorius a afirmat la sosirea în capitala ucraineană că doreşte să discute despre continuarea ajutorului şi să evalueze situaţia militară, informează dpa, potrivit Digi24.
„Este important pentru mine să arăt prin această vizită că vom continua să sprijinim activ Ucraina„, a declarat Pistorius.
„Este un semnal că Germania, cea mai mare ţară a NATO din Europa, este alături de Ucraina„, a adăugat el.
Luni seara, la Varşovia, ministrul german al apărării a discutat cu omologii săi din Polonia, Franţa, Italia şi Marea Britanie despre ajutorul european pentru Ucraina.
În contextul în care susţinerea din partea SUA ameninţă să se clatine, odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă, Berlinul este dornic să contribuie la gestionarea eforturilor de întărire a industriei de armament a Ucrainei, împreună cu cei patru mari parteneri europeni, a spus Pistorius în capitala Poloniei.
„Dacă sunt bani, dacă există capacitatea de producţie de arme, atunci Ucraina însăşi îi va putea aproviziona cel mai rapid propriile trupe cu materiale şi arme”, a explicat la Varşovia ministrul german.
Vizita sa la Kiev are loc cu mai puţin de o săptămână înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă, aruncând îndoieli cu privire la viitorul asistenţei militare a SUA pentru Ucraina, în timp ce invazia rusă se apropie de al patrulea an, aminteşte dpa.