sursa: justice.gov.md

Ministerul Justiției, despre greva avocaților: ”Situația este sub control”

Ministerul Justiției susține că, deși avocații au intrat în grevă generală până pe 25 iulie, impactul asupra sistemului judiciar este deocamdată sub control. Declarația a fost făcută de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

Ministra a menționat că, nu se știe câte din cele aproximativ 1700 de ședințe programate pentru ziua de ieri, au fost amânate.

”Nu cunoaștem câte ședințe au fost amânate. Pentru că introducerea are loc manual de către lucrătorii din instanțele judecătorești și procuraturii. Din discuțiile pe care le-am avut situația este una gestionabilă la moment”, a spus ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

Greva generală a fost declanșată în semn de protest față de modificările la Legea cu privire la avocatură, adoptate recent de Parlament, fără consultări cu breasla, potrivit Uniunii Avocaților. Reprezentanții profesiei juridice avertizează că noile prevederi afectează independența avocaților și pot limita accesul cetățenilor la justiție. Ei cer președintei Maia Sandu să nu promulge legea.

Potrivit deciziei Uniunii Avocaților, pe perioada grevei vor fi acceptate doar cazurile urgente. Este vorba despre aresturi, violență în familie și cazuri cu minori. Protestul va continua până la Congresul extraordinar al profesiei, convocat pentru 25 iulie.

În cadrul unei întâlniri la Ministerul Justiției, deputații au recunoscut că modificările au fost votate fără o consultare prealabilă, dar au precizat că legea, fiind una organică, nu mai poate fi modificată de actualul Parlament. Ministerul a propus formarea unui grup de lucru comun pentru continuarea dialogului. Uniunea Avocaților consideră acest demers tardiv și ineficient în contextul electoral actual.

CITEȘTE ȘI Greva generală a avocaților continuă. Ministerul Justiției cheamă la dialog, dar avocații cer nepromulgarea legii

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA